19.12.2008

Ecofontul - o solutie ecologica pentru printare

Ecofontul - produs al unei companii daneze - presupune inserarea in cadrul caracterelor a unor cerculete mici, albe, cu scopul de a reduce cantitatea de toner folosit. Dupa indelungi cercetari, s-a ajuns la concluzia ca cerculetele sunt cele mai eficiente forme, acestea reusind sa faca acest font usor de citit, reducand in acelasi timp cantitatea de toner folosit cu 20%. Puteti downloada acest font aici. Daca nu puteti reduce materialele pe care le printati, macar folositi acest font !

15.12.2008

Brazii si Craciunul Eco


Ca si anul trecut, sustin ca este mai ecologic un brad natural decat unul artifical. De data aceasta, iata ca apare si la noi pe piata o solutie foarte ecologica - bradutul la ghiveci. Voi prezenta in continuare informatiile (super utile) furnizate de catre fundatia Eco Assist in cadrul campaniei SALVATI SPATIILE VERZI, in privinta brazilor de Craciun. Sper sa le urmati si sa va fie de folos.


DE UNDE ITI POTI LUA BRADUL DE CRACIUN:

1. Fara radacina:
Majoritatea brazilor de Crăciun vor fi scoşi din pepiniere silvice ale Romsilva şi din regenerările naturale cu densitate excesivă. Pentru un brad obişnuit preţurile vor fi cuprinse între 13 şi 30 de lei, molizii vor avea tarife chiar de pînă la 20 de lei.Brazii fara radacina vor putea fi gasiti si in orice piata, insa in general acestia sunt ilegal taiati. Din acest motiv, puteti avea grija de unde cumparati bradul, locuri care prezinta eticheta pentru fiecare brad taiat (semn ca bradul a fost luat din pepiniere special amenajate pentru acest sezon si nu taiat din paduri).

2. In ghiveci:
In primul rand, acesti brazi pot fi achizitionati de la ONG-uri care incurajeaza protectia mediului. Copacul de Hartie sau Terra Ecologica sunt doua ONG-uri care furnizeaza braduti in ghiveci, urmand ca dupa sarbatori sa organizeze si plantari cu toti cei care au achizitionat bradut de la acestia. De asemenea, brazi in container se pot gasi si in magazine de specialitate (BRICOSTORE, HORNBACH, METRO, PRAKTIKER) sau chiar online, dand search dupa cuvintele „brazi craciun” sau „brazi in ghiveci”. Puteti gasi multe website-uri care au o astfel de oferta. Preturile variaza in functie de marimea bradului (0,25 m – 1,80 m), in functie de specia bradului si de anvergura si desimea ramurilor. Astfel, acestea pot varia de la 210 RON pana la 599 RON.

3. Brazi artificiali:
Desi NU sustinem aceasta varianta intrucat ea inseamna producerea unor materiale plastice deloc biodegradabile, ea totusi exista si vi-o prezentam. Acest tip de brad poate fi achizitionat din hypermarketuri (BRICOSTORE, CARREFOUR, CORA, SELGROS, AUCHAN, METRO, PRAKTIKER) sau chiar achizitionat online. Mai mult, exista si posibilitatea inchirierii acestui brad artificial de Craciun. Aceasta este poate mai putin daunatoare decat achizitionarea, intrucat returnarea dupa sarbatori nu incurajeaza o productia mare de brazi din plastic.
Insa, sfatul nostru este sa alegeti naturalul!


CUM INGRIJESTI BRADUL:

Daca este taiat:
Incearca sa pui bradul in apa. In felul acesta ii vei menţine culoarea vie. Introdu tulpina intr-un vas cu apa pe care o lasi apoi sa inghete. Cand aduci bradul in casa, lasa gheata sa se topeasca si pune vasul cu apa sub suportul in care ai asezat bradul, astfel incat tulpina sa ramana sub apa. Daca vei taia o bucata de aprox 10 cm grosime din tulpina, pentru ca bradul sa aiba canale proaspete pentru tragerea apei, tine minte ca taietura sa fie facuta perpendicular. Taierile in forma de V sunt nerecomandate intrucat nu se va trage destula apa. In caz ca nu stiai, majoritatea brazilor se hranesc chiar si la 6-8 ore dupa ce au fost taiati. Din acest motiv este important ca apa sa fi fost pusa la radacina bradului la cat mai scurt timp posibil dupa taiere.
Fereste bradul de caldura, pentru a evita uscarea prematura (bradul devine neatractiv, se pleosteste iar acele cad) Daca poti, incearca sa lasi o temperatura mai scazuta in camera in care l-ai amplasat.

Daca este in ghiveci:
Pentru a te asigura ca bradul nu moare de Sarbatori, lasa ghiveciul afara pana in ajunul Craciunului (sau intr-un loc racoros, daca nu ai gradina). Atunci cand il aduci in casa, amplaseaza-l intr-un loc racoros, sau redu temperatura camerei in care il vei tine. In acest fel te asiguri ca bradul tau nu moare pe perioada in care il tii in casa. Foarte important, uda-l in fiecare zi. In prima saptamana el va consuma aproximativ un sfert de litru de apa, zilnic.

CE SE INTAMPLA CU BRADUL TAU DUPA SARBATORI:

Daca este taiat:
Bradul taiat poate fi dat spre compostare in statii specializate pentru acest proces.Statia de compostare este o instalatie care transforma desurile organice (plante, frunze, resturi menajere vegetale) in ingrasamant, denumit generic compost. Acesta poate fi folosit in agricultura (pentru ameliorarea solului), in refacerea ecologica a zonelor degradate sau in reconstructia peisagistica.Acele de pin spre exemplu, contin calciu, magneziu, nitrogen, fosfor si alte elemente intr-un procent de 2,5% din greutatea lor. Astfel ele sunt foarte valoroase pentru gradina, intrucat contin mult mai multe minerale decat balegarul.Pentru acest lucru te poti adresa Directiei Silvice sau Ocolului Silvic din orasul tau. Sau poti cauta pe internet o lista cu statii de compost.
Daca nu vei gasi solutii in acest sens, nu ramane decat sa incerci sa nu faci prea multa mizerie cand arunci bradutul, sa nu il arunci pe balcon in plina strada (poti rani trecatorii, daca ai balconul spre strazi principale) si mai ales, sa nu il arzi intrucat acele de brad se aprind foarte usor, focul putand scapa de sub control.

Daca este in ghiveci:
Dupa sarbatori, bradul poate fi plantat, in cazul in care solul nu este inghetat. O idee de preventie a inghetarii ar fi selectarea din timp a locului dorit pentru plantare si saparea unei gropi cu ceva timp inainte. Pentru a avea o idee de cum sa arate groapa, la un brad de 1 m inaltime aceasta ar trebui sa aiba 60 cm lungime, 60 de cm latime si tot 60 de cm adancime. La baza gropii se pune fie compost (ingrasaminte naturale obtinute din deseuri organice) fie biohumus (sol fertil ce poate fi achizitionat de la orice florarie). Pentru a transporta bradul viu catre groapa, acesta se baloteaza (ramurile se leaga pentru a le proteja pe timpul transportului). La momentul plantarii, bradutul se va aseza in groapa astfel incat radacina sa fie la nivelul solului sau la 5 cm sub acesta. Dupa asezare, se acopera bine groapa cu pamant, se umecteaza (se stropeste cu apa) apoi se acopera solul din jurul bradului cu scoarta de brad, cu frunze sau cu cateva ramuri de brad. Sfat: in cazul in care solul este inghetat, bradul se poate pastra intr-o incapere cu temperatura scazuta (aproape de 0̊C) sau chiar afara, dar daca temperaturile sunt intre 0-2̊ C). Radacina se acopera cu saci, paie, etc., pana cand vremea deine optima plantarii, pana solul se dezgheata si devine cultivabil. Astfel, daca plantatul nu este urgent, bradul poate ramane in ghiveci, intr-o gradina, pana la sosirea primaverii.


Sursa: Eco Assist

Stiati ca ... despre brazi



- Primul brad de Craciun decorat, dateaza din 1510, Riga, capitala Letoniei.
- Alte tipuri de arbori, precum ciresi sau paducel, erau folositi in antichitate ca brad de Craciun.
- Inainte de nasterea lui Iisus Christos, brazii erau folositi pentru a sarbatori sosirea iernii.
- Unui brad de Craciun ii trebuie intre 7 si 10 ani sa ajunga la maturitate.
- Suprafata de un pogon de brazi (o jumatate de ha) produce necesarul zilnic de oxigen pentru 18 persoane.
- Brazii asimileaza polenul si praful din aer, datorita uleiului care acopera acele de brad. De asemenea, brazii sustin solul cu radacinile lor, protejeaza rezervele de apa si ofera refugiu pentru animalele salbatice. Un alt beneficiu este frumusetea peisagistica a acestora, padurile de conifere fiind spectaculoase si o adevarata oaza de aer proaspat pentru toate vietuitoarele, inclusiv omul!
- In prima saptamana in casa, un brad in ghiveci va consuma zilnic pana la un sfert de litru de apa.
- Brazii de Craciun reciclati (cei taiati) sunt folositi in SUA pentru a produce bariere impotriva eroziunilor solului si nisipului sau sunt amplasati in lacuri ca adapost pentru pesti.
- Brazii artificiali sunt realizati din PVC si produse pe baza de petrol, rezista pana la 9 ani in casa, iar apoi secole intregi in gropile de gunoi. (conform lui Patrick Moore, co-fondator si fost presedinte GREENPEACE).
- In SUA 93% din populatie recicleaza bradul de Craciun prin programe comunitare de reciclare, sau mai exact, ii planteaza in gradinile proprii.
- Exista si dezavantaje pentru achizitionarea brazilor taiati. In primul rand, intrucat sunt cultivati ca produse agricole, ei necesita adesea tratari repetate cu pesticide pe perioada celor 8-9 ani pana ajung la maturitate. Mai mult, dupa ce trec sarbatorile si acestia sunt aruncati, se pune din nou problema poluarii prin intrarea respectivelor pesticide in sol. Un alt inconvenient, mai ales in Romania, este faptul ca autoritatile nu sunt pregatite pentru compostarea acestora. (compostare = tehnica de transformare a deseurilor organice in ingrasaminte)


06.12.2008

5 decembrie - ziua internationala a voluntarilor

Ziua de 5 decembrie a fost declarata in 1985 de catre Organizatia Natiunilor Unite drept "Ziua Internationala a Voluntarilor". In aceasta zi se apreciaza eforturilor tuturor care aleg sa-si dedice o parte din timpul lor liber pentru implicarea intr-un anumit domeniu - social, ecologic, cultural, etc. Daca vreti sa aflati mai multe despre voluntariatul in Romania puteti accesa site-ul voluntariat.ro. Si daca aveti putin timp puteti citi si acest articol , care incearca sa descrie cam cum ar arata lumea fara voluntari - o lume din care ar lipsi cel putin 140 milioane de oameni si o economie globala cu 400 miliarde mai saraca, dar mai ales o lume in care oamenii ar zambi mai putin.

Sursa: Mai mult verde